Bocanci munte S-KARP Omu FXT – gri

S-KARP
[2]
990,00 RON 1.320,00 RON
*Costul de livrare este de 25 lei (pentru comenzi aflate în aria de acoperire FAN Courier).

*Transport gratuit pentru comenzi peste 999 lei (pentru comenzi aflate în aria de acoperire FAN Courier).

*Pentru localitățile care implică kilometri suplimentari, costurile adiționale de transport vor fi comunicate.
S-KARP
Marime

Bocancii de munte S-KARP OMU FXT sunt recomandați pentru ture montane lungi, echipelor de salvamont, atât iarna, cât și în restul sezoanelor. Au o izolație termică optimă, prezintă galoșare cu o bandă de cauciuc de jur împrejur și sunt compatibili cu colțari semi-automați.

Descriere

Bocanci munte S-KARP Omu FXT

      Bocancii de munte S-KARP Omu FXT sunt prevăzuți cu un talonet din plastic conceput pentru prinderea colțarilor cu prindere semi-mecanică. Exteriorul este realizat din piele naturală hidrofobizată cu grosimea de 2.2 - 2.6 mm și talpă Vibram Foura Micro. În completarea acesteia vine o galoșare din cauciuc care protejează piciorul și pielea bocancului pe terenurile accidentate, crescând totodată rezistența la apă. Interiorul este căptușit cu membrană speciala eVent, care asigură piciorului un confort termic foarte bun chiar și în condiții de iarnă geroasă. Membrana absoarbe rapid umiditatea și păstrează piciorul uscat indiferent de nivelul efortului depus.

Membrana interioară  W (iarnă)

⦁ Ideală pentru activităţi zilnice şi outdoor pentru sezonul rece.
• Ciorapul interior este construit în sistem tubular care acoperă şi partea plantară a piciorului şi are toate cusăturile vulcanizate.
⦁ Vulcanizarea se face cu bandă termică impermeabilă care este aplicată de un utilaj de ultimă generaţie şi se realizează la o temperatură de 430° – 470° şi o presiune de 5 – 7 bar.
⦁ Tehnologia membranei eVent se bazează pe principii fizice şi chimice. Aceasta are proprietatea de a absorbi umiditatea corpului şi de a o elimina în exterior prin evaporare.
⦁ Moleculele de vapori se leagă de moleculele hidrofilice ale membranei şi sunt transportate spre exterior împreună.
⦁ Pentru a verifica impermeabilitatea şi respirabilitatea încalţamintei, fiecare ciorap se testează separat într-o instalaţie acvatică profesională la 0.1 – 0.2 bar.

⦁ Membrana este formată din 4 straturi laminate, acestea asigurând confort termic şi eliminarea transpiraţiei.
⦁ Stratul exterior asigură protecţie la apă, vânt şi frig
• Rezistenţa la abraziune: ≥60.000 cicluri în mediul uscat şi ≥30.000 cicluri în mediul umed.
⦁ Respirabilitate: ≥10 mg/cm²h
⦁ Rezistenţa la apă: ≥1000 mbar
⦁ Standarde: ISO 20344 şi ISO 20345
• Oferă confort excelent indiferent de vreme: impermeabilitate, respirabilitate, rezistenţă la vânt şi frig.
⦁ Membrana asigură protecţie împotriva bacteriilor şi nu dezvoltă mirosuri neplăcute.

Avantaje:

  • CONSTRUCȚIE SOLIDĂ
  • IMPERMEABILITATE
  • STABILITATE
  • RESPIRABILITATE
  • TALONET PENTRU COLȚARI

Branț Shock Absorber:

  • Detașabil și ușor de spălat
  • Respirabil, antimicrobian
  • Absoarbe și elimină rapid umiditatea
  • 100% ecologic

Talpă Vibram Foura Micro

  • profil antiderapant,
  • rizuri cu tracțiune de 360º
  • sistem de autocurățare
  • protecție frontală
  • rigiditate

                                 


Detalii

Categorii
Brand
Greutate g marimea 42
712g
Pentru
Bărbați, Copii, Femei, Unisex
Activitate
Drumeție, Forestier, Outdoor, Trekking
Material
Cauciuc, Piele hidrofobizată, Șireturi impermeabile
Sezon
Iarnă
Talpa
Vibram Foura Micro
Membrana
eVent
Culoare
gri
Intro
Bocancii de munte S-KARP OMU FXT sunt recomandați pentru ture montane lungi, echipelor de salvamont, atât iarna, cât și în restul sezoanelor. Au o izolație termică optimă, prezintă galoșare cu o bandă de cauciuc de jur împrejur și sunt compatibili cu colțari semi-automați.
Tabel Conversie Marimi

 

Ce spun clientii

5 din 5 stele
Din 2 voturi
5 stele
100%
4 stele
0%
3 stele
0%
2 stele
0%
1 stea
0%
Detii sau ai utilizat produsul?
Posteaza review
A
Andrei
27 mar.
Achizitie verificata
Am cumparat acest model de bocanc in decembrie 2024 pentru o tura simpla de iarna in Muntii Ciucas. De atunci pana in prezent, i-am folosit preponderent in drumetii de dificultate usoara-medie, urcand pana la cabane (Malaiesti, Curmatura), dar si in cadrul unui curs de alpinism unde i-am folosit in teren tehnic pentru mix climbing (gheata+stanca), rapel etc. Folosindu-i intr-un spectru larg de activitati “ușor->tehnic”, am ajuns la urmatoarele concluzii:
-acest tip de bocanc, este destinat persoanelor care nu au aspiratii prea tehnice, fiind potrivit pentru drumetii usoare-moderate: pe poteci marcate, pana la o cabana, ascensiuni pe varfuri usoare-medii.
-este un bocanc confortabil inca de la prima purtare, impermeabil, care mi-a asigurat un confort termic al picioarelor la temperaturi de -10grade. (Folosind sosete grosute din lana merinos)
-talpa lor este prea flexibila pentru a asigura stabilitate pe teren abrupt. Nu te ajuta deloc in situatii de “step-kicking” sau mix-climbing, unde ai nevoie de un bocanc rigid.
-desi sunt compatibili cu coltari semi-automati, talpa lor este mult prea flexibila pentru a asigura “un mers natural”. Mai bine ii folositi cu gheruțe sau cu coltari flexibili, care de regula vin cu un mecanism de prindere cu chingi. Deci va sfatuiesc sa ignorati calcaiul prevazut cu rama de prindere a coltarilor intru cat e degeaba. (Asta daca nu cumva doriti sa va rupeti coltarii semi-automati prin indoirea repetata a lamelei)
In concluzie, acest tip de bocanc acopera toate nevoile unui drumet obisnuit, care doreste sa se bucure intr-un weekend de peisajul de iarna pana la o cabana. Sper ca acest review sa va ajute!
C
Cernavodeanu Florin-Razvan
16 feb.
Achizitie verificata
Deși i-am cumpărat anul trecut prin vară la ofertă, nu am avut ocazia să-i testez. Cum nu îmi place să dau recenzie la un produs pe care nu l-am testat, am facut-o anul acesta în luna februarie, la o tură de două zile în munții Iezer- Păpușa.
Bocancii s-au comportat foarte bine, nu am făcut bătături chiar dacă i-am purtat pentru prima dată, confortabili, stabili, impermeabili, am mers 2 zile numai prin zăpadă plus intrat in apa cu ei intr-un pârâu pentru a verifica impermeabilitatea, am folosit inclusiv coltarii semi-automati pe ei, seara am dormit la o stâna părăsită și mi-au ținut de cald, le-am pus tălpici de iarnă când am stat pe loc, ale lor sunt ok la mers , dar daca stai pe loc seara la temperaturi cu minus 14 cum am prins eu trebuie neapărat tălpici de iarnă.
Pentru a îi intetine, după fiecare utilizare, trebuiesc spălați bine la exterior cu o perie moale, la interior cu o cârpă umedă, inclusiv tălpicile se spală ușor cu o cârpă umedă , uscați la temperarura camerei nu lânga surse de căldură, apoi neapărat aplicată o cremă de reimpermeabilizare.
Cumpărați cu încredere!