Tipuri de muntomani cu care ne intalnim pe trasee
publicat in: Blog // publicat pe: 04.08.2016

Muntele e plin de iubitori de natura si de plimbari. Ne salutam, ne inspectam din cap pana in picioare si stim ca, desi impartasim aceeasi pasiune, e posibil sa fim foarte diferiti. Iata cateva tipologii mai mult sau mai putin haioase de muntomani cu care ne intalnim pe traseele montane.
Muntomanul instagramist - Pentru el, a merge la munte inseamna sa urce pana la primul brad, sa isi faca 20-30 de poze si apoi sa coboare. Pozele ii vor servi drept material pentru Facebook si Instagram pentru urmatoarea saptamana si toti prietenii il vor intreba “uau, esti la munte?!” Muntomanul instagramist are grija ca de fiecare data sa surprinda si echipamentul de cea mai buna calitate, nou-nout, cu care e echipat si sa foloseasca hashtaguri precum #adventure, #mountaineer etc.
Muntomanul intamplator - Se vede pe fata lui ca nu stie unde se afla. A fost pacalit de cativa prieteni sa urce cu ei pe munte, a sapat prin rafturi dupa bocancii din liceu si acum iata-l luand pauza la fiecare 5 minute. Pe fata lui se citesc oboseala si confuzia si e clar ca nu e sigur daca o sa se mai intoarca vreodata la munte sau nu.
Muntomanul militar - Cu o saptamana inainte isi face planul. De fapt, el nici nu are nevoie de un plan. Stie exact unde se duce, ce ia in bagaj, studiaza prognoza meteo cu precizie matematica si stie in amanunt toate detaliile traseului, chiar daca nu l-a facut niciodata. Isi anunta prietenii ca, pentru a se incadra in traseul propus, trebuie sa se miste cu o anumita viteza. Pauzele, pana si cele de masa sau toaleta, sunt limitate si sunt hotarate de el. Nu se va da in laturi de a abandona la prima cabana pe orice membru al grupului care nu se conformeaza regulamentului de viteza, traseu si echipament pe care l-a impus.
Muntomanul alergator - El nu merge pe munte, el alearga pe munte. Totul se rezuma la distante, timpi, harti pe ceas si recorduri noi. Degeaba te duci cu el crezand ca ai sa te plimbi, pentru ca muntomanul alergator o sa-ti spuna fara rusine ca ori alergi cu el, ori ramai la terasa si il astepti. Nu cara alt bagaj in afara de apa si niste geluri ciudate si lipicioase pe care el le considera mancare. Ah, si un telefon mobil, pentru pozele cu care isi va impresiona prietenii.
Muntomanul pasionat - Ii place oriunde. E in fiecare weekend pe munte si vorbeste cu fascinatie despre peisajele pe care le vede. Studiaza atent flora, fauna, rocile si stie geografia locurilor pe care le vede ca in palma. E genul de muntoman care ii molipseste si pe ceilalti cu pasiunea lui. E dotat cu absolut tot ce e nevoie pentru campare pe munte si e prietenul ala care iti imprumuta mereu cortul lui si iti spune toate diferentele intre diversele tipuri de butelii pentru camping.
Oraseanul deghizat in muntoman - E cel care anunta mereu in birou spre sfarsitul saptamanii ca el merge la munte. Adica merge in Brasov sau in Sinaia cu masina, bea o cafea, mananca o pizza, face cateva poze si se intoarce acasa. Cand are cu adevarat chef de aventura se duce pe Transfagarasan, isi ia un bulz traditional si posteaza imagini cu lacul.
Muntomanul entuziast - Nu conteaza ca traseul e marcat sau ba, ca e plin de balarii sau ca nu se vede urma de poteca. Muntomanul entuziast e gata sa faca el poteca! Si stie sigur ca, atat timp cat trebuie sa ajunga in varf, poate sa urce pe oriunde. Vrea mereu sa exploreze si isi supune prietenii la cele mai grele incercari, pana cand acestia incep sa contempleze ideea de a-l lasa singur pe munte, pentru ca oricum spiritul lui dezorganizat il va face sa se rataceasca.
Muntomanul familist - In tinerete batea muntii in lung si in lat cu prietenii, acum o face cu familia si copiii. Indiferent cat sunt de mici, ii cara in rucsace speciale sau ii invata sa urce singuri, sa foloseasca betele de trekking, sa bea apa de izvor si sa iubeasca drumetiile. E genul de muntoman care primeste mereu aprecierea celorlalti pasionati pentru felul in care isi educa si isi implica familia in activitati in natura.
Voi cu ce alte tipologii de muntomani ati mai avut de-a face? :)
PARTAJEAZA ACEASTA